Warning: A non-numeric value encountered in /home/psihiat/public_html/wp/wp-content/themes/Divi/functions.php on line 5560

Misiune

Asociaţia din România de Psihiatrie Comunitară îşi propune să îmbunătăţească calitatea vieţii persoanelor cu probleme severe de sănătate mentală şi a familiilor acestora prin dezvoltarea de servicii de reabilitare psihosocială şi programe de formare pentru profesionişti.

Află mai multe

Asociaţia din România de Psihiatrie Comunitară (ARPC) este o asociaţie profesională neguvernamentală fondată în 2002.
ARPC a fost constituită pentru a asigura un cadru organizatoric iniţiativelor unui grup de profesionişti din domeniul sănătăţii mentale, majoritatea dintre aceştia activând în cadrul centrului de reabilitare psiho-socială „TREPTE”.

De ce o asociaţie profesională?
 În România, formarea profesională în domeniul reabilitării psihosociale a persoanelor cu probleme severe de sănătate mentală este încă la început.
 Profesioniştii activi în acest domeniu nu dispun încă de un cadru formalizat de instruire şi de activitate.
 Demersurile în acest domeniu sunt punctuale, nesistematizate şi de cele mai multe ori rodul unor iniţiative locale.

De ce psihiatrie comunitară?
 Pentru că demersurile comunitare au dovedit că au ca rezultat o creştere a calităţii vieţii persoanelor cu probleme severe de sănătate mentală.
 Pentru că îngrijirile de sănătate mentală desfăşurate în comunitate aduc cu sine un plus de umanism şi echilibrează raportul de forţe între profesionist şi beneficiarul de servicii.
 Pentru că îngrijirile comunitare răspund unui număr crescut de nevoi ale persoanelor cu probleme de sănătate mentală.

Membri

Membri fondatori

Dr. Radu Teodorescu (preşedintele ARPC)
Psih. Mugur Ciumăgeanu (vice-preşedinte)
Dr. Iuliana Radu (vice-preşedinte)
Dr. Adela Sălceanu (secretar general)
Dr. Anca Subţirică (trezorier)
Dr. Laura Constantinescu (cenzor)

Membri activi

Psih. Elena Pană
Psih. Florin Grigoruţă
Asist. soc. Georgiana Pascu
Psih. Lucian Ile
Dr. Celus Tarpan
Dr. Consuela Vasilescu

Înscriere membri

Statutul de membru activ al ARPC se poate dobândi printr-o solicitare scrisă (prin intermediul poştei obişnuite sau cu ajutorul poştei electronice) către conducerea asociaţiei. De la primirea solicitării (o scrisoare de intenţie şi un CV), candidatul va fi anunţat în termen de două săptămâni asupra deciziei conducerii ARPC.

Criteriile de admitere ca membru ARPC sunt următoarele:

 Activitate ca profesionist de sănătate mentală (psihiatru, rezident psihiatru, medic, psiholog, asistent social, asistent medical, ş.a.m.d) în cadrul unei facilităţi de îngrijiri de sănătate mentală, privată sau guvernamentală.
 Interes pentru iniţiative comunitare sau pentru demersuri de reabilitare psihosocială a persoanelor cu probleme severe de sănătate mentală.
 Motivaţie pentru a lucra în domeniul neguvernamental.

Pentru persoanele care nu au statutul de profesionist de sănătate mentală, dar care vor să activeze în cadrul ARPC (de exemplu, studenţi la discipline socio-umane sau medicale, persoane care activează în alte domenii decât cel al îngrijirilor psiho-sociale etc), este posibilă înscrierea lor în structurile ARPC ca voluntari sau camembri susţinători.
Înscrierea ca voluntar sau ca membru susţinător se realizează prin aceeaşi procedură ca şi în cazul membrilor obişnuiţi.